Potrivit studiilor, majoritatea oamenilor declară că ziua nașterii primului copil este cel mai fericit eveniment din viață. Totuși, până să ajungă în acest punct, cuplurile urmează, de regulă, calea firească a vieții de familie. Unirea destinelor este primul pas important pentru tinerii care visează la o casă plină de bucurie și de glasuri de copii. E un eveniment solemn, care declară iubirea și devotamentul celor doi, un eveniment care implică emoție, planuri, alergătură și un efort financiar considerabil.
Pentru ca totul să decurgă așa cum ai visat, trebuie să știi că organizarea unei nunți înseamnă mai mult decât dorințe așternute pe hârtie. E important să aloci un buget realist, în care să te încadrezi cu toate cheltuielile. Trebuie să te pregătești din timp și să aloci fonduri de rezervă pentru situațiile sau cumpărăturile nepreconizate. Te căsătorești curând? Înseamnă că trebuie să știi cât costă o nuntă, dar și cum poți reduce cheltuielile. Află totul despre costuri și organizare din acest articol.
Cât costă o nuntă?
Se fac multe cheltuieli pentru nuntă, iar costul total variază în funcție de amploarea evenimentului, dar și de preferințele viitorilor miri. Astăzi, o nuntă poate costa de la 5000 la 10.000 de Euro și în cazuri excepționale, poate depăși lejer această sumă. Desigur că aici există costuri fixe și costuri variabile. Din categoria celor bătute în cuie fac parte: tariful perceput de echipa foto/video, prețul ținutelor, verighetelor, tariful formației, decorul, buchetele, taxele pentru biserică și primărie etc. Costurile variabile sunt cele legate de meniuri, de exemplu, care pot fi mai mari sau mai mici, în funcție de numărul invitaților. Cu toate acestea, în ambele cazuri, există oferte pentru fiecare buget.
Costuri cununie civilă
Deși cununia civilă pare că este un eveniment mai puțin costisitor, în realitate, lucrurile sunt ușor diferite. Sigur că este mult mai ieftin să organizezi căsătoria civilă decât nunta, dar în lipsa unui buget realist, poți face cheltuieli mult prea mari și inutile. Iată ce costuri implică:
- Taxă pentru certificatele medicale: Mirii trebuie să obțină câte un certificat medical, care are o valabilitate de 14 zile. Costul total ar fi de 200 de lei în momentul de față, dar trebuie să ai în vedere și politicile clinicii la care alegi să mergi;
- Taxă pentru efectuarea căsătoriei într-o altă locație decât primăria: Aici ar trebui să aloci un buget de 700 – 1600 de lei, în funcție de regiune. De altfel, se poate adăuga și un cost de 100 – 200 de lei pentru oficierea căsătoriilor în afara programului de lucru;
- Ținutele mirilor: Domnii pot găsi costume pentru cununia civilă la prețuri accesibile, dar dacă mizează pe calitate, întreaga ținută va depăși lejer suma de 1500 de lei. La doamne, prețurile pot fi mai accesibile, dar aici depinde de preferințe. Ca femeie, îți poți crea o ținută pentru căsătoria civilă chiar cu 500 – 700 de lei;
- Machiaj și păr: Costurile pentru machiaj și coafură variază de la un salon la altul, dar tot ar trebui să scoți din buzunar o sumă minimă de 700 de lei;
- Buchetul miresei: Prețul buchetului este dat atât de prețul fiecărei flori, cât și de efortul depus pentru realizarea acestuia. Aici poți aloca un buget de minimum 250 de lei;
- Servicii foto/video: Prețul pentru foto/video variază în funcție de profesionalismul echipei. Pentru poze și filmulețe la primărie + o ședință foto amintire, ar trebui să plătești undeva la 2500 de lei sau chiar mai mult;
- Șampanie și gustări pentru invitați: La final, proaspeții însurăței servesc invitații cu șampanie și gustări dulci. Poți aloca 15-25 de lei pentru fiecare persoană.
Putem adăuga aici și costul cu locația, meniurile, muzica și decorul, în cazul în care optezi pentru o petrecere separată.
Costuri cununie religioasă
Înainte de a face lista cu tradiții și obiceiuri de nuntă, trebuie să faci lista cheltuielilor. Cununia religioasă implică o serie de costuri serioase. Iată care sunt acestea:
- Taxă cununie religioasă: Aceste costuri variază de la o biserică la alta, în funcție de locație și de numărul preoților care vor participa la slujbă. Între 500 și 2000 de lei plătesc mirii pentru cununia religioasă, dar aici se pot adăuga și taxele pentru corul bisericesc;
- Ținuta miresei: Pe lângă rochie, mireasă poartă voal, pantofi, dress, jartieră (dacă este cazul) și accesorii. Costul total variază în funcție de preferințe, de la 2000 până la 5000 de lei sau chiar mai mult. Adăugăm aici și prețurile menționate mai sus pentru machiaj și coafură;
- Ținuta mirelui: O ținută completă de mire pornește de la 1500 de lei și poate depăși lejer suma de 2500 de lei;
- Buchetul miresei: De data aceasta, buchetul trebuie să fie cu mult mai special. Din acest motiv, prețurile pornesc de la 350 de lei;
- Buchetul nașei și florile de pus în piept: Buchetul nașei pornește cam de la același preț, iar pentru florile de pus în piept și pentru cocarde poți aloca un buget de 150 – 300 de lei;
- Verighete: Pentru verighete, în momentul de față, ar trebui să aloci cel puțin 3000 de lei. Suma poate crește considerabil în funcție de tarifele bijutierilor;
- Lumânările: Cele două lumânări pentru biserică se pot realiza tot la florărie, odată cu buchetele și costă în jur de 700 de lei;
- Vin, pișcoturi sau cozonac, bomboane și șampanie: Pune pe lista și 200 de lei pentru a cumpăra vin și cozonac (necesare în timpul slujbei), șampanie și bomboane (pentru a servi invitații);
- Echipa foto/video: Tariful pentru ziua nunții diferă cu mult comparativ cu căsătoria civilă. Pentru servicii complete, cu fotograf, cameraman, dronă și albume, poți ajunge chiar și la suma de 10.000 de lei, dar există și variante mai accesibile;
- Invitații: Prețul pentru o singură invitație pornește de la câțiva lei și poate ajunge la câteva zeci de lei. Pentru a economisi timp, dar și bani, poți alege invitații digitale pentru nuntă. Îți alegi un model preferat, îl personalizezi și dai sfară în țară cu un singur click. Cei dragi vor primi invitația online și tot online îți vor confirma prezența. În plus, platforma noastră îți oferă o mână de ajutor în procesul de organizare. Acum poți crea meniuri speciale, poți aranja invitații la mese și îți poți crea o listă cu sarcini la care să ai acces nelimitat. E important să acorzi o atenție specială preferințelor alimentare ale celor dragi. Noi îți oferim posibilitatea de a gestiona mult mai ușor meniurile vegane, raw veagne și alte tipuri de meniuri speciale;
- Pampoane, baloane și alte decorațiuni: Dacă optezi pentru decorațiuni și alte accesorii pentru mașini, ar trebui să mai scoți în jur de 200 – 300 de lei din buzunar.
Costuri petrecere de nuntă
Trebuie să completezi lista cu prețuri pentru biserică și cu cheltuielile pentru petrecere. Iată cât costă petrecerea de nuntă:
- Restaurantul: Meniul la un restaurant care se respectă pornește de la 400 de lei/persoană, iar aranjamentele și decorațiunile pot fi sau nu incluse în preț. Prețul meniului poate varia de la o regiune la alta;
- Formația: Oamenii trebuie să mănânce bine și să asculte muzică de calitate. Prețurile pentru astfel de servicii pornesc de la 4000 – 5000 de lei, în cazul celor care aleg un DJ sau o formație la început de drum și depășesc lejer suma de 15.000 de lei;
- Cabină foto: În funcție de oferta din piață, pentru cabina foto poți plăti un minimum de 1000 de lei;
- Mărturii: Pentru mărturiile de nuntă poți plăti de la 5 lei/persoană până la câteva zeci de lei. Depinde cât de darnic ești;
- Candy bar: Cele mai multe restaurante nu oferă gustările dulci în prețul meniurilor, mai ales dacă acestea costă în jur de 400 – 500 de lei. Un candy bar decent pornește de la 800 de lei și crește odată cu numărul invitaților;
- Tortul miresei: Prețul pentru tortul de nuntă este cuprins între 85 și 150 de lei/kilogram și se calculează în funcție de numărul invitaților;
- Plicuri, pixuri și căsuță pentru bani: Pune pe listă și un 2-3 lei de cuplu pentru pixuri, plicuri și sacul cu bani.
Cum prioritizezi costurile?
Pentru a prioritiza cheltuielile, ar trebui să pui în prim-plan costurile cu primăria, biserica, meniul, formația și serviciile foto/video. Aici trebuie să mizezi pe calitate. Despre restul cheltuielilor putem spune că sunt doar detalii.
Ce trebuie sa plătești înainte de nuntă?
Înainte de nuntă trebuie să achiți taxele cu primăria și analizele, o parte din taxele cu biserica, vestimentația, gustările, lumânărie, buchetele, florile și verighetele. Pentru restaurant, pentru formație, pentru echipa foto/video, dar și pentru celelalte servicii (fum greu, candy bar, surprize muzicale) poți plăti doar un avans înainte de nuntă.
Aici trebuie să ții cont și de preferințele invitaților. Ar fi total nepotrivit să alegi o formație care nu are în repertoriu și muzică populară dacă cea mai mare parte din invitați este reprezentată de rude trecute de prima tinerețe. Aducem din nou în discuție și preferințele culinare și dorința oamenilor de a cunoaște ce au în farfurie. De multe ori suntem tentați să aruncăm cu sume mari pe fereastră, fără să ne gândim la posibilitățile financiare reale.
Cum poți reduce cheltuielile?
Odată ce le-ai pus pe foaie, cheltuielile par tot mai copleșitoare? Uite câteva sfaturi pe care le poți aplica pentru a reduce costurile:
- Organizează-ți nunta în extrasezon;
- Alege o locație ușor accesibilă;
- Analizează mai multe oferte;
- Scade costul cu rochia de mireasă;
- Alege invitațiile digitale în detrimentul celor clasice.
În final, trebuie să știi că oricine poate face nuntă în România. Ofertele disponibile în piață vizează atât cuplurile modeste, cât și pe cele cu dare de mână. Prețurile furnizate mai sus sunt doar orientative. Fă-ți timp pentru a analiza cu atenție variantele disponibile!